Președintele american Joe Biden a declarat sâmbătă că Statele Unite nu susțin independența Taiwanului, după ce alegătorii taiwanezi au respins China și au acordat partidului de guvernământ un al treilea mandat prezidențial.
Într-un război cu SUA pentru Taiwan, China ar trebui să creeze o rețea globală de companii sub sancțiunile SUA, să sechestreze activele americane din interiorul granițelor sale și să emită obligațiuni denominate în aur, potrivit unor cercetători chinezi afiliați guvernului de la Beijing, care studiază răspunsul occidental față de invadarea Ucrainei de către Rusia.
Ministerul de Externe al Chinei a condamnat o scurtă vizită în SUA a vicepreședintelui Taiwanului, William Lai, afirmând că acesta este un separatist și un "scandalagiu până la capăt" și că Beijingul va lua măsuri ferme pentru a-și proteja suveranitatea.
Ministerul american al Apărării a denunțat duminică acțiuni "din ce în ce mai riscante" ale armatei chineze în Asia, după două incidente între forțele celor două țări în ultimele zile.
Administrația președintelui american Joe Biden planifică să trimită în Taiwan ajutoare pentru arme în valoare de 500 de milioane de dolari, recurgând la aceeași prerogativă de urgență utilizată de peste 35 de ori pentru Ucraina, a declarat vineri o sursă familiarizată cu acest plan, informează Agerpres potrivit Reuters.
Două nave de război ale marinei americane navighează în apele internaționale în strâmtoarea Taiwan, au declarat trei oficiali americani pentru Reuters, prima operațiune de acest fel de la creșterea tensiunilor în relația cu China ca urmare a vizitei președintelui Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan, relatează News.ro.
Ministerul Apărării taiwanez a anunțat sâmbătă că a detectat 21 de avioane și cinci nave chineze acționând în jurul Taiwanului, în contextul în care China își continuă exercițiile militare în apropierea insulei, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Acțiunile americane s-au depreciat pentru a doua zi consecutivă marți, după o sesiune volatilă, dominată de un sentiment de precauție în contextul tensiunilor dintre China și SUA generate de prima vizită a unui politician american de rang înalt în Taiwan din ultimii 25 de ani.
Președintele american Joe Biden a declarat că Statele Unite vor apăra Taiwanul în cazul unui atac al Chinei, potrivit BBC.
Statele Unite au anunțat luni o nouă vânzare de armament către Taiwan pentru un total estimat la 2,4 miliarde de dolari, în timp ce Beijingul este furios din cauza unei vânzări similare anunțate săptămâna trecută, notează AFP.
China a acuzat din nou SUA de "ingerință flagrantă" în afacerile sale interne după ce președintele Donald Trump a ratificat vineri legea privind finanțarea cheltuielilor militare pentru anul 2020, ce prevede, printre altele, întărirea legăturilor militare cu Taiwanul și reafirmă sprijinul Washingtonului pentru mișcarea de revoltă din Hong Kong, transmite AFP.